Home » Istorie » Parthenonul din Atena, un templu construit ca o sculptură

Parthenonul din Atena, un templu construit ca o sculptură

Publicat: 22.09.2019
Acropola a fost centrul vieţii spirituale şi politice a Atenei Antice, iar Parthenonul sau Partenonul a fost principalul element al ei.

Acorpolele din Atena au reprezentat centrul spiritual şi politic al vieţii oraşului-stat antic. De-a lungul timpului, după schimbarea stăpânirii asupra oraşului, a marcat şi schimbarea utilităţii date Parthenonului, de la loc de adorare al zeiţei Atena, la biserică creştină, moschee şi acum obiectiv turistic.

Zona în care se află templele a fost locuită începând cu Epoca de Bronz, fiind folosită pentru construirea unei reşedinţe pentru lideri militari şi politici ai civilizaţiei miceniană. Şi abia în anul 490 înaintea erei noastre a început construcţia celui mai mare templu dedicat zeiţei Atena, pe care nu l-au mai terminat, o parte din el fiind distrus de persani un deceniu mai târziu.

În 447 înaintea erei noastre, Pericle a ordonat reconstrucţia acestuia. Printre lucrările efectuate în timpul programului de construcţii se numără templul Atenei Parthens, „Atena cea Virgină”, Propylaea, poarta de acces pentru Acropole, precum şi două temple mai mici: Erechtheion, dedicat Atenei în calitatea de patroană a oraşului, şi unul dedicat Atenei Nike, ipostaza războinică a zeiţei, explică Jeffrey Hurwit, profesor emerit de studii clasice al Universităţii Oregon, citat de History.

O construcţie monumentală

Lucrările la Parthenon au început în 447 î.e.n, fiind proiectat de către arhitecţii Ictinus şi Callicrates, precum şi de sculptorul Phidieas (Fidias). Construcţia este un amestec al stilurilor dorice şi ionice, tehnicile de construcţie folosite intrigând generaţii de arhitecţi şi de istorici.

Partenonul este templul dedicat zeiţei Athena Parthenos / Credit foto: Pixabay

La prima vedere, pentru cei care îl văd în premieră, acesta li se poate părea că are linii perfect drepte. În realitate, măsurătorile relevă că templul are o curbură subtilă. Această tehnică este folosită pentru a „corecta” efectul de curbură atunci când clădirea este privită de la depărtare.

O altă teorie sugerează că în spatele acestei modalităţi de constuire se află motive mai artistice: „O clădire atât de mare precum Partenonul care ar fi avut doar linii perfect drepte ar fi părut mai puţin interesantă în comparaţie cu o construcţie cu astfel de deviaţii care mai întâi sunt simţite şi apoi pot fi identificate cu ochiul liber”, explică dr. Jeffrey Hurwit.

Acelaşi profesor mai adaugă despre impresia pe care templul Atenei o lasă vizitatorilor: „Parthenonul este o clădire, dar de asemenea este asemănătoare unei sculpturi”.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?